Erasmus pentru personalul universitar
Alege țara și universitatea potrivită domeniului de interes:
Alege țara și universitatea potrivită domeniului de interes:
Mobilitățile de predare ale cadrelor didactice și ale personalului administrativ din Universitatea Transilvania din Braşov (UNITBV) se pot desfășura în:
cu care UNITBV are acorduri bilaterale inter-instituționale (IIA) încheiate, pentru domeniile de studiu în care se va derula activitatea de predare.
Pentru a beneficia de mobilitate de predare Erasmus+, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
În luna august nu se desfășoară mobilități de predare. Consiliul pentru relații internaționale poate aproba, ca excepție, derularea mobilităților de predare în luna august, conform calendarului academic al universității partenere.
Mobilitățile de formare (STT) ale personalului didactic și administrativ din Universitatea Transilvania din Braşov (UNITBV) se pot desfășura în:
Pentru a beneficia de mobilitate de formare Erasmus+, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
În luna august nu se desfășoară mobilități de formare. Consiliul pentru relații internaționale al UNITBV poate aproba, ca excepție, derularea mobilităților de formare în luna august, conform programului de activități din universitățile sau instituțiile partenere.
Pentru KA131/103
Selecția candidaților pentru mobilități de predare/formare se organizează într-o singură sesiune conform calendarului afișat pe site-ul https://unitbv.ro/studenti/erasmus/erasmus-pentru-personalul-universitar.html.
Prin decizia Consiliului pentru relații internaționale, se pot organiza sesiuni suplimentare de selecție, atunci când situația o impune.
Pentru KA107/171
Consiliul pentru relații internaționale decide cu privire la repartizarea fondurilor proiectului de mobilitate KA107/171, primite pe țări, la universitățile partenere pentru care s-au solicitat fonduri. Se va ține cont de următoarele criterii de repartizare:
Selecția candidaților pentru mobilități de predare/formare se organizează în una sau două sesiuni conform calendarului afișat pe site-ul https://unitbv.ro/studenti/erasmus/erasmus-pentru-personalul-universitar.html.
Prima sesiune de selecție se adresează persoanelor vizate conform repartiției făcute de Consiliul pentru relații internaționale iar, în cazul în care rămân mobilități nealocate, se organizează o a două sesiune de selecție; aceasta se adresează tuturor cadrelor didactice și personalului administrativ din universitate.
Prin decizia Consiliului pentru relații internaționale, se pot organiza sesiuni suplimentare de selecție, atunci când situația o impune.
Procesul de selecție constă în două etape:
1. ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL DE SELECȚIE
Înscrierea la concursul de selecție se face pe baza unui dosar de candidatură, care va cuprinde:
Dosarul de candidatură se depune la Biroul Erasmus+ al UNITBV.
2. SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU MOBILITĂȚI DE PREDARE/FORMARE
Evaluarea dosarelor de candidatură și realizarea selecției se efectuează de către Comisia de selecție a candidaților, numită de către Consiliul pentru relații internaționale; această comisie se compune din cinci membri plus doi supleanți, numiți din rândul membrilor Consiliului pentru relații internaționale, respectându-se regula evitării conflictului de interese.
Nu sunt supuse procesului de selecție dosarele de mobilitate din categoria zero grant. În acest caz, dosarul trebuie să conțină toate documentele solicitate și celorlalți candidați, pe tot procesul derulării mobilității, de la etapa de selecție, până la finalizarea mobilității.
a. CRITERII DE SELECȚIE
În procesul de selecție, vor fi considerate eligibile doar dosarele de candidatură complete.
Dosarele de candidatură vor fi evaluate și ierarhizate în baza următoarelor criterii/ priorități specifice pentru contractele instituționale KA131/103 și KA107/171 pe baza punctajelor obținute, după cum urmează:
KA131/103
Criteriul | Punctaj acordat | Punctaj obținut |
1. Candidaturile depuse de membrii echipei de implementare ai Programului Erasmus+ și cei ai Oficiului de relații internaționale, în scopul implementării activităților de care sunt responsabili pentru acțiunile de internaționalizare a UNITBV | 10 | |
2. Numărul de participări anterioare la mobilități Erasmus+ în ultimii trei 3 ani universitari, pentru asigurarea unei largi participări a personalului academic și administrativ din UNITBV la mobilități de predare/ formare | 6 - 0 mobilități 5 - 1 mobilități 4 - 2 mobilități 3 - 3 mobilități 2 - 4 mobilități 1 - 5 mobilități 0 - 6 mobilități |
|
3. Concordanța dintre programul de formare şi atribuțiile administrative ale candidaților. | 1 – 10 | |
4. Conformitatea candidaturii cu obiectivele Programului Erasmus+ și cu Strategia de internaționalizare a universității:
|
1 - 6 |
Pentru departajarea candidaților cu punctaje egale se va ține cont de:
KA107/171
Criteriul | Punctaj acordat | Punctaj obținut |
1. a) Candidaturile depuse de persoanele de contact, membrii echipei de implementare ai Programului Erasmus+ și cei ai Oficiului de relații internaționale, în scopul implementării activităților de care sunt responsabili pentru acțiunile de internaționalizare a UNITBV. |
10 | |
1. b) Candidaturile depuse de membrii facultății care gestionează acordul inter-instituțional, în scopul implementării activităților de care sunt responsabili pentru acțiunile de internaționalizare a UNITBV. |
5 | |
2. Numărul de participări anterioare la mobilități Erasmus+ în ultimii trei 3 ani universitari, pentru asigurarea unei largi participări a personalului academic și administrativ din UNITBV la mobilități de predare/ formare | 6 - 0 mobilități 5 - 1 mobilități 4 - 2 mobilități 3 - 3 mobilități 2 - 4 mobilități 1 - 5 mobilități 0 - 6 mobilități |
|
3. Concordanța dintre programul de formare şi atribuțiile administrative ale candidaților. | 1 – 10 | |
4. Conformitatea candidaturii cu obiectivele Programului Erasmus+ și cu Strategia de internaționalizare a universității:
|
1 – 6 |
Pentru departajarea candidaților cu punctaje egale se va ține cont de:
b. REZULTATUL SELECȚIEI
Numărul de mobilități de predare/formare care vor fi selectate este stabilit anual, în funcție de bugetele aprobate prin contractele de finanțare încheiate între UNITBV și ANPCDEFP, pentru proiectele instituționale de mobilități KA131/103, respectiv KA107/171.
Fiecare proces de selecție se va încheia cu întocmirea unui proces verbal de selecție, de către comisia de selecție. Procesul verbal va include lista cu candidații selectați, rezerve și respinși; aceasta va fi publicată pe site-ul https://unitbv.ro/studenti/erasmus/erasmus-pentru-personalul-universitar.html
Dosarul de mobilitate va conține documentele din dosarul de candidatură, la care se adaugă încă două categorii de documente:
a. Documente completate de cadrele didactice/personalul administrativ
Nedepunerea, de către personalul selectat, a documentelor din dosarul de mobilitate în termenul specificat prin calendarele de selecție, atrage după sine pierderea calității de beneficiar „selectat” și disponibilizarea locului în lista de rezerve.
b. Documente întocmite de Biroul Erasmus+
La finalizarea mobilității se urmăresc etapele:
Orice modificare a perioadei de mobilitate (prelungire sau reducere a numărului de zile de activitate) se poate face printr-un act adițional întocmit în timpul perioadei de mobilitate; în cazuri excepționale se poate întocmi, după încheierea mobilității, un act adițional constatator pentru prelungirea/ reducerea perioadei de mobilitate și de modificare corespunzătoare a grantului cuvenit.
Universitatea Transilvania din Brașov (UniTBv) și universitățile partenere recunosc activitățile dumneavoastră din timpul mobilităților Erasmus+ de predare (STA)/formare (STT):